Noiembrie 13, 2013 Lasă un comentariu Go to comments

Se presupune că ploşniţa de pat este originară din Asia şi că ea s-a răspândit în toată lumea datorită oamenilor. Răspândirea ei se face cu multă uşurinţă, este de ajuns o excursie pentru a ne aduce în casă musafirul nedorit în bagaje, printre hainele noastre.Datorită dimensiunilor sale, de 4-8 mm, este vizibilă şi se poate localiza. De obicei o găsim în salteaua patului, covoare, în spatele tablourilor, în crăpăturile pereţilor sau ale mobilierului etc. Aceasta este o insectă nocturnă şi de obicei iese să se hrănească cu sângele nostru noaptea, când dormim. Dacă programul nostru ne face activi pe durata nopţii şi ziua o folosim pentru odihnă, acestea se vor adapta pentru hrănire şi în perioada zilei.
Prezenţa ploşniţei de pat o recunoaştem în mediul în care trăim atunci când observăm pete roşii şi iritate pe suprafaţa corpului după ce ne trezim, urme de sânge pe aşternuturile de pat, urme de excremente sub formă de pete mici de culoare mai închisă între aşternuturile de pat sau pe pereţi sau un miros supărător emanat de glandele ploşniţei.Plosnita intră in categoria agentilor suparatori, fiind totodata şi daunatoare pentru igiena şi parazit. Ele ies noaptea din ascunzisuri si vin la oamenii care dorm, pentru a se hrani cu sangele lor. Pe deasupra ele nu  găsesc de obicei din prima un vas de sange, ceea ce duce la incercari repetate, care lasa o serie de urme de intepături pe pielea omului, asemanatoare unui traseu.intepaturile sunt observate abia la trezirea din somn. Persoanele sensibile fac, in urma întepăturilor, un fel de urticarie şi au o senzatie intensa de mancarime in acele zone. Aceste simptome sunt cauzate de o secretie anti coagulanta, pe care plosnita o injecteaza cand inteapa, pentru a impiedica coagularea

sangelui. Prin scarpinat, locul inţtepaturii se poate infecta. La oamenii extrem de sensibili pot aparea chiar şi tulburari de vedere. Plosnita de pat poate transmite de asemenea şi hepatita B. Pe langa aceasta s-a mai constatat Ia plosnite şi prezenta altor virusi, printre care şi hepatita C şi HIV. Transmiterea acestor virusi la om nu a putut fi inca dovedita stiintific.
Locurile de suctiune preferate sunt gleznele, gatul si zonele incheieturii. Plosnitele evita lumina in timpul zilei si se ascund in zonele intunecoase.

Pentru combaterea plosnitelor ledurieconomice va recomanda noul praf anti insectelor (gandaci de bucatarie, purici, plosnite, furnici)

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: